Acasă » Vedete » Lovitură grea pentru Radu Mazăre! Este inculpat în trei noi dosare la DNA

Lovitură grea pentru Radu Mazăre! Este inculpat în trei noi dosare la DNA

De: Cancan 03/07/2019 | 16:31
Lovitură grea pentru Radu Mazăre! Este inculpat în trei noi dosare la DNA
Lovitură grea pentru Radu Mazăre! Este inculpat în trei noi dosare la DNA

Fostul primar al orașului Constanța, Radu Mazăre, este inculpat în trei noi dosare, anunță DNA. Acesta este acuzat de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, anunță procurorii. 

Potrivit procurorilor DNA, Radu Mazăre este inculpat într-un dosar, alături de mai mai mulți angajați ai Primăriei Constanța, printre care și Decebal Făgădău, care era atunci viceprimar al orașului, care vizează „construirea, cu nerespectarea dispozițiilor legale, în zona centrală a stațiunii Mamaia, a unui imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire, emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanța”

În al doilea dosar, fostul primar al Constanței este cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu.

„În luna mai 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, cu încălcarea prevederilor legale, a inițiat un proiect de hotărâre în vederea vânzării prin negociere directă și nu prin licitație publică, către o societate comercială, a unei suprafețe de 4.000 mp teren, amplasată în intravilanul mun. Constanța, zona Lacului Siutghiol. Ulterior, inculpatul a perfectat contractul de vânzare-cumpărare a acestui teren, deși prețul de 110.000 euro fără TVA (25,25 euro/mp) era vădit mai mic decât cel real (300.305 euro fără TVA). În luna noiembrie 2012, procedând în aceeași manieră, inculpatul a permis realizarea unui schimb de terenuri cu o societate comercială în condiții vădit păgubitoare pentru patrimoniul municipiului Constanța. Tranzacția a fost una inutilă și a reprezentat o formă disimulată de înstrăinare directă (nu prin licitație publică) și la prețuri mult mai mici decât cele reale a unor terenuri ce prezentau interes pentru firma respectivă. Tranzacția a fost încheiată în forma propusă de inculpat în anul 2018, iar prin această tranzacție societatea comercială a cedat suprafața de 542 mp, evaluată la suma de 15.718 euro, și a primit la schimb 412 mp, evaluați la 76.396 euro”, se arată într-un comunicat al DNA.

Al treilea dosar al lui Radu Mazăre vizează tot vânzare, la prețuri supraevaluate, a unor terenuri. „În perioada 2007-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, cu încălcarea prevederilor legale, a înstrăinat, la prețuri subevaluate (aproximativ 700.000 euro), opt terenuri în suprafață totală de aproximativ 6.000 m.p. din domeniul privat al municipiului Constanța, situate toate în stațiunea Mamaia. În realitate, prețul acestor terenuri se ridica la aproximativ 2.200.000 euro”, mai arată procurorii DNA.

Într-o altă cauză, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr de 29 de funcționari din cadrul primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție împotriva lui Cristi Tănase! S-au căsătorit în octombrie
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O româncă din India spune adevărul despre relația dintre Salman Khan și Iulia Vântur: „Mama lui a declarat că Iulia...”
O româncă din India spune adevărul despre relația dintre Salman Khan și Iulia Vântur: „Mama...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Motivul pentru care Carmen Grebenișan îi lasă apartamentul lui Alex Militaru: „A trebuit să plec eu”. Cât valorează penthouse-ul din Capitală
Motivul pentru care Carmen Grebenișan îi lasă apartamentul lui Alex Militaru: „A trebuit să plec...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată de faptul că Robi îi conturează imaginea femeii refuzate: „Tot spune că el nu a fost niciodată interesat.”
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Drumul din România care va renaște din propria cenușă. I se spune Drumul Regelui și are o însemnătate istorică
Drumul din România care va renaște din propria cenușă. I se spune Drumul Regelui și...
Ce trebuie să știe românii care stau la curte. Amenzi usturătoare pentru cei care fac această greșeală
Ce trebuie să știe românii care stau la curte. Amenzi usturătoare pentru cei care fac...
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10 ani şi au două fetiţe
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Lupte crâncene în nord-estul Ucrainei. Peste 30.000 de militari ruşi sunt implicaţi în atacul asupra regiunii Harkov
Lupte crâncene în nord-estul Ucrainei. Peste 30.000 de militari ruşi sunt implicaţi în atacul asupra...
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Filmul care face furori pe Netflix. Povestea e inspirată din realitate
Filmul care face furori pe Netflix. Povestea e inspirată din realitate
Meteorologii Accuweather anunță o vară CIUDATĂ pe litoral! Cum va fi vremea în iulie și în august, în Mamaia și în celelalte stațiuni de la mare
Meteorologii Accuweather anunță o vară CIUDATĂ pe litoral! Cum va fi vremea în iulie și...
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul”  Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision 2024. Ce a scos-o din sărite pe interpreta de muzică populară
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi soți în această situație gravă
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi...
Acestea sunt cele mai periculoase orașe din lume. Infractorii mișună pe străzi
Acestea sunt cele mai periculoase orașe din lume. Infractorii mișună pe străzi
Ce să pui în fursecuri ca să-ți iasă mai bune ca la cofetărie. Un simplu ingredient te face să nu te mai poți opri din mâncat
Ce să pui în fursecuri ca să-ți iasă mai bune ca la cofetărie. Un simplu...
×